O femeie inginer cercetător, care oferă IMM-urilor din România posibilitatea de a fi eficiente din punct de vedere energetic, a fost anunțată ca finalistă la Premiile Europene pentru Energie Durabilă

Timea Farkas, de 26 de ani, doctorandă în inginerie electrică, dezvoltă programe reproductibile, în scopul îmbunătățirii eficienței energetice în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, care reprezintă 99% din toate întreprinderile din România

[More about the EUSEW Awards]

În cazul a 16 IMM-uri din România, implementarea planurilor de acțiune pentru obținerea eficienței energetice a dus deja la economii totale de energie de 8.897 Mwh/an, echivalentul a 1,7 turbine eoliene care funcționează în continuu timp de un an, ceea ce demonstrează un potențial ridicat de economisire a energiei în acest sector. Prin implicarea ei în două proiecte finanțate de UE, SMEmPower Efficiency și Gear@SME, Timea Farkas ajută IMM-urile să stabilească astfel de planuri și pune în legătură o comunitate întreagă de companii, pentru a facilita schimbul de bune practici.

„Scopul meu este să răspund nevoilor individuale ale IMM-urilor prin gruparea lor, astfel încât să se poată motiva reciproc, în ceea ce privește atingerea obiectivelor climatice pe termen scurt, mediu și lung”, explică Timea. „Încurajez întreprinderile să-și îmbunătățească eficiența energetică prin efectuarea de evaluări energetice ale clădirilor și prin instruirea factorilor de decizie și a angajaților. Utilizând această abordare, IMM-urile dobândesc cunoștințe cu privire la multiplele beneficii ale implementării măsurilor de eficiență energetică”.

Timea pune pasiunea sa pentru durabilitate pe seama anului petrecut în cadrul programului Erasmus, la Colegiul Universitar Østfold din Norvegia, în timpul studiilor universitare în domeniul ingineriei electrice. Datorită acestei experiențe, Timea a schimbat traiectoria carierei sale, concentrându-se pe sursele de energie regenerabilă și începând, în anul următor, masteratul în tehnologii de energie regenerabilă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde în prezent urmează cursurile de doctorat. Pe lângă preocupările ei academice, Timea este șeful local de echipă în cadrul ambelor proiecte, prin intermediul companiei de servicii energetice Servelectși lucrează, de asemenea, ca cercetător stagiar la Centrul de Cercetare pentru Tranziție Energetică.

„Timea este o persoană care ne inspiră foarte mult, atât pe mine, cât și pe colegii mei, datorită implicării sale active în fiecare dintre companiile cu care lucrăm. În spatele fiecărei companii se află oameni. Oameni care își schimbă părerile și care încep să acționeze nu numai în cadrul companiei, ci și acasă”, spune colegul ei, Andrei Ceclan. „Timea a ajutat, de asemenea, la crearea cadrului necesar pentru stabilirea unor planuri de acțiune pentru îmbunătățirea eficienței energetice, care acum pot fi reproduse și la alte IMM-uri.

În cadrul proiectelor, Timea oferă asistență tehnică IMM-urilor, în eforturile lor zilnice de îmbunătățire a eficienței energetice, atât pentru reducerea costurilor, cât și a emisiilor de CO2. Dar lipsa unor bune practici și a experienței la nivel național amenință progresul. Timea abordează această dificultate prin înființarea unor grupuri energetice, în cadrul cărora colaborarea în rețea deschide calea către eficiență energetică și sustenabilitate.

„În opinia mea, cunoștințele și conștientizarea reprezintă principalii combustibili ai tranziției energetice”, adaugă Timea.

Conform Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, România și-a asumat un angajament ferm de reducere a emisiilor de carbon din industrie, prin sprijinirea proceselor ecologice de producție și a eficienței resurselor, în cadrul IMM-urilor. Nu doar în România, ci la nivelul întregii UE, IMM-urile reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor, astfel că îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul acestui sector este esențială pentru atingerea obiectivelor europene privind energia și schimbările climatice. Activitățile pe care Timea le efectuează în cadrul proiectelor SMEmPower Efficiency și Gear@SME, care sunt finanțate prin programul UE Orizont 2020, ajută la implementarea Pactului Verde Europeanși, ceea ce este și mai urgent, sprijină Planul REPowerEU de accelerare a tranziției la energie curată și de creștere a independenței energetice a Europei.

Generația care vine întâmpină cu bucurie energia curată în Europa ​ 

Timea Farkas este una dintre cele trei finaliste la Premiile Europene pentru Energie Durabilă 2022, categoria Young Energy Trailblazer (Tânăr pionier în domeniul energiei). Premiul este acordat persoanelor cu vârsta sub 35 de ani care desfășoară activități remarcabile, în ceea ce privește promovarea tranziției către energie curată în Europa și inspiră acțiuni ambițioase în materie de climă și energie. Celelalte finaliste din categoria Young Energy Trailblazer sunt Carla Silva Gonçalves și Marie Jeanmougin. ​ 

Carla Silva Gonçalves, o tânără de 30 de ani din Portugalia, își folosește abilitățile în domeniul matematicii pentru a sprijini progresul tranziției energetice. Marie Jeanmougin este o ingineră de 30 de ani care realizează un plan de renovare a clădirilor cu impact ridicat din Franța, în scopul eficientizării energetice a acestora. ​ 

Premiile Europene pentru Energie Durabilă sunt acordate celor care întreprind acțiuni curajoase pentru atingerea obiectivelor privind energia și schimbările climatice. ​

Premiile Europene pentru Energie Durabilă răsplătesc persoanele și proiectele remarcabile, pentru inovațiile lor și pentru eforturile depuse în domeniul eficienței energetice și al surselor de energie regenerabilă. Premiile sunt acordate pentru patru categorii: Innovation (Inovație), Local Energy Action (Acțiuni locale privind energia), Woman in Energy (Femeie în domeniul energiei) și Young Energy Trailblazer (Tânăr pionier în domeniul energiei). Finaliștii sunt aleși de un juriu de înaltă calificare, din lista scurtă a celor mai de succes proiecte și acțiuni pentru o energie curată, sigură și eficientă. Câștigătorii vor fi desemnați printr-un vot public care acum este deschis și care se va închide pe 18 septembrie. ​ 

EUSEW 2022

Săptămâna europeană a Energiei Durabile (EUSEW) are loc între 26 și 30 septembrie 2022 și se desfășoară sub tema „Trecerea la tehnologii ecologice și digitale pentru tranziția energetică a Europei”. EUSEW va reuni mii de persoane interesate din domeniul energiei durabile, atât la Bruxelles, cât și în mediul online, care vor discuta despre aspirațiile Europei privind independența energetică și despre atingerea obiectivelor acesteia în legătură cu schimbările climatice, prin intermediul REPowerEU acțiunilor din cadrul Planului, care au ca scop economisirea energiei, diversificarea surselor de energie și dezvoltarea accelerată a surselor de energie regenerabilă. ​ ​ 

Înscrierile pentru participarea fizică și online sunt acum deschise. ​ ​ 

Pentru a solicita interviuri cu finaliștii Premiilor EUSEW 2022 sau pentru informații media suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresamedia@eusew.eu ​